16 octombrie 2021

Note de jurnal la „Atelierele Construcţia de la Ineu” (II)

Georgy, câinele mascotă al proiectului, mă latră la intrarea în parc. A devenit teritoriul lui. Apoi se gudură imediat pe lângă picioarele mele. E plin de praf de calcar, ca şi stăpânii lui, sculptorii Elena Ilash şi Florin Marin. Probabil că lătratul a fost o ceartă, fiindcă am întârziat.

Lumea încetineşte, deja, din viteza maşinilor, pentru a se uita la ce se mai întâmplă în Parcul dendrologic din Ineu. Ce-i cu praful ăla? Sculpturi?

Alţii au amintiri cu realizarea sculpturilor din 1988, din acelaşi parc. Ehe… pe atunci nu erau scule dintr-astea, rotopercutoare, ciocane pneumatice, compresoare… îmi zice administratorul oraşului Ineu, Ioan Faur. Auzeai loviturile de ciocan în daltă! Am şi acum acasă o daltă şi un ciocan, amintire de la sculptorul Gheorghe Coman, îmi mai zice „tăticul”, cum e poreclit la Primărie.

Radu Sima, arhitectul şef al oraşului, a fixat întâlnirea cu sculptorii pentru ziua de miercuri, dimpreună cu administratorul oraşului. Sculptorii voiau să stabilească împreună în ce loc vor fi poziţionate lucrările, fiecare dintre ei cerând un alt tip de soclu.

De pildă, Vlad Emană s-a gândit să îşi aşeze sculptura pe o bancă din metal, ca vizitatorul să poată sta lângă ea, cât mai aproape. Cât mai aproape de energia pietrei… Tot Vlad a găsit în blocul lui de calcar o… rădăcină! Câte zeci de mii de ani a aşteptat rădăcina să scape din memoria pietrei?

Alexandru Potecă îşi va termina lucrarea în câteva zile. Le-am propus sculptorilor o zi de pauză. În Ungaria, la noi, la Bătania.

Schiţele de miercuri au stabilit şi locurile viitoarelor sculpturi.

Un sculptor local a cerut să facă şi el o lucrare, din blocurile de piatră rămase. După 33 de ani a văzut că piatra uitată şi abandonată poate prinde viaţă. În acest proiect nu poate fi inclus, dar m-am bucurat că am stârnit dorinţă.

Florin Marin a avut ideea să folosească piatra căzută din blocurile de calcar. Se vor naşte nişte alei din calcar și poate ceva… care să unească energiile lucrărilor.

Trebuia cumpărat ceva ulei pentru ciocanele pneumatice. Am căutat la supermarketurile de profil, dar niciunul nu avea. M-au trimis toţi la Gică-compresoare. Habar n-am avut că există o lume a compresoarelor!

Cam asta e, deocamdată! Piatra se schimbă la faţă, dar şi la trup. Albul de calcar nu e pur, imaculat, dar are viaţă. Te trăieşte, te fiinţează, cum ar zice poetul! Sau chiar una dintre sculpturi, cea a Elenei Ilash.

Ovidiu Balint

Fotografii realizate de Viorel Gantner și Ovidiu Balint