Mădălina Aldescu

Mădălina are 18 ani și locuiește în Bacova, județul Timiș. A trimis cinci poeme pentru Atelierul de scriere creativă. Fotografia de la începutul articolului îi aparține.

Vă invit la lectură.

***

e foarte simplu

când trebuie să te naști, ieși întotdeauna cu capul înainte.

când nu ești fericit, te chircești în incubator

crești ca aluatul.

dacă ai norocul să te identifici ca plantă, incluzi o nouă sexualitate în lume și faci așa cum am făcut toți ăștia de-am rămas cu plămânii strânși.

îți bagi ceva în ei de copaci.

un topor, o drujbă, o brichetă.

e păcat că tu mori puțin mai târziu și trebuie să suferi înainte.

parcă pe vremea alor tăi suferința era în loc de Mercedes parcat în spatele casei și un copil care nu miorlăie după ce-l educi. aurul olimpic pentru fetițe gravide, dezmembrați din șanțuri, babe cu fălci roase, dumnezei pensionați.

noi aveam mândrie, ar spune ei, dar n-o spun, pentru că oricum dracu’ mai stă să-i asculte și mândrie are toată lumea.

mândru că sunt român și mândru că nu sunt.

mândru că lucrez în corporație și mândru ca nu lucrez.

mândru că mă spăl într-o cabină de duș și mănânc shaorma.

mândru că stau la coadă la pâine și mă spăl în lighean.

mândru că protestez și mândru că tac.

mândru de ce îmi aparține și de ce nu.

stemă. drapel. patrie.

simbol. cârpă. străinătate.

tot aia.

e foarte simplu, unii dintre noi abia mai respirăm, alții se sufocau cu mult înaintea noastră, copiii din urmă vor ieși cu picioarele înainte și fața vineție.

când nu vor fi fericiți, se vor chirci într-o ladă frigorifică. nu se vor mai mișca. nu vor mai plânge. și ei nu vor fi plante.

când nu te miști, nu e nevoie nici să respiri.

***

cunoscuții miros ciudat

zâmbetul lor

ca o ghilotină de jucărie

nu atârnă niciodată prea aproape

de ceafa mea

știu ce urmează

tăierea liniștii singura membrană care ne desparte

în două în patru în opt

sfâșiere

mai întâi de intimitate apoi de corpuri

gesturi amplificate

nu se poate respinge nu se poate răni

nu ai de cine să te aperi cu toate că ai da

cu pumnul și-n aer

ce mai faci cum mai ești bine

și eu bine (nici eu)

uite s-a întâmplat

(altceva decât aș fi vrut)

îmi pare rău de tine dar lasă

(las)

trebuie să plec mai vorbim altădată

se duce x vine y trece prin ce tocmai ai

cusut înapoi

ca un sisif mulțumit care își scoate bolovanul

seara în oraș la șpriț

până nu mai vine nimeni

în sfârșit nimeni

în sfârșit nimeni

***

eu nu am trăit în vremurile cu cearcăne

când se făceau chete în spatele blocurilor

hai frate la magazin sa ne cumpărăm o speranță

împărțim jumătate și jumătate

dacă tu mai ai de ieri și nu-ți mai trebuie alta

împrumută-mă si pe mine cu cinci lei

pe atunci încă visam că nu mă tem de nimic

aveam o mamă tunsă scurt pe care nu o cunoșteam

și mult timp după ce am cunoscut-o

mi s-a părut că e doar o portavoce cu picioare și cercei

mai puternică decât mine

mult mai puternică decât mine

un urlet care mi se lipea de piele

iubirea ei m-a ferit de boli de julituri de

amintiri de copiii care

renunțaseră la școală și fumau

de mine de ea

când am ieșit prima oară din clădirea cu 8 etaje

fumătorii muriseră cu toții de fericire și cancere

iar eu eram copilul perfect

fără greșeli și răni

fără urme de uzură

a doua zi am dat anunț la ziar

donez obiect decorativ stare foarte bună

a fost ținut până i-a crescut creier

dar nu vă îngrijorați

e demontabil se poate înlătura cu ușurință

***

să nu arăți nimănui nimic

rămâi în orașul tău corp clădit din oțeluri și tocuri rupte

rămâi în apartamentul care nu-ți aparține

prostituata care va striga în intersecție

in majorem dei gloriam

scopul scuză mijloacele

și tu știi că trebuie să fii mai mult o femeie cu părul de plastic

cu sânii sănătoși

o coajă de porțelan chinezesc

cât o piele de om și supusă

tuturor celor care au auzit cândva

nu-i voie să te joci cu păpuși

băiețeii nu se joacă cu păpuși

îți iei un iubit și un zgomot ca de șantier gol

și îți ascunzi viața bine când faci trotuarul

îți vezi de treabă zeitate adorată

pe buza șanțului

o să te iubească toată lumea

o să fii dorită și aproape sanctificată

și-au să te sărute până te lasă fără gură

divino frumoaso caricaturo nervoaso

uitato

îngerule

ia spune

ți-ai numărat vânătăile

de fiecare dată când ai căzut din rai?

***

ma gândesc des că s-ar putea să mă sinucid în august

și tot mi se spune că voi trăi nouăzeci de ani

fericită cu cinci copiii o casă ideală și nicio demență

poate voi reuși să mă atârn de un braț mai mare decât al meu

și înainte să apuc măcar să-l fi citit pe Platon

să scot la vedere gaura de sub sânul stâng

unde cred că am mai mult

o picătură de mercur decât o inimă

o groapă înauntru o groapă afară

cine pe cine înghite

cine pe cine hrănește

și ce e mai rău

să intri sau să te trezească a doua zi plânsul de milă al vreunui cunoscut

care desigur că o să moară și el

dar nu vrea să te lase pe tine primul

mă gândesc că s-ar putea să mă sinucid în august și întotdeauna în august

moare altcineva în locul meu

About Author